Anul trecut a fost un an atipic. Ne-am dorit multe și am realizat puține. Am descoperit mai puține lucuri din afară și mai multe lucruri despre despre persoana noastră. Și cel mai important, am învățat să apreciem ce avem, să ne apreciem sănătatea, părinții, bunicii. Am pus preț mai mult pe lucrurile spirituale și mai puțin pe cele materiale.
Chiar dacă pare că a fost un an greu, a adus cu el și lucuri pozitive și sunt recunoscătoare că l-am încheiat cu bine. Și chiar și așa, cu toate restricțiile, în ceea e privește călătoriile, tot am avut parte de un concediu minunat în Sicilia despre care am scris mai multe aici.
2021 sigur va fi un an altfel. Un an al schimbărilor și al adaptării la noua lume post-pandemică. Însă, așa timid, îndrăznesc să creionez câteva ieșiri ”în lume”, mai lungi sau mai scurte și vom vedea pe parcurs câte dinte ele vor fi și realizabile.
Vă las mai jos o mică listă cu locurile în care aș vrea să călătoresc în 2021 și motivele pentru care le-am ales. Sper să vă inspire.
Romania – Cluj Napoca
Pentru prima parte a anului nu îmi fac mari planuri, însă prima ieșire pe care mi-o doresc este la Cluj Napoca. Vreau să fac asta în prima parte a anului întrucât încă nu este clară situația cu Covid- 19 și nu vreau să rezerv undeva în afara țării și să nu mai pot merge. Momentan mă simt mai ”safe” în țară și nu vreau să adaug călătoriilor un stres în plus (testare/carantină etc).
Am mai fost o singură dată în Cluj, dar nu am apucat să văd prea multe lucruri. Dar impresia despre oraș a fost una pozitivă și abia aștept să mă întorc. Pe lista obiectivelor se regăsesc Piața Muzeului, Grădina Botanică, Cetățuia, Piața Unirii și bineînțeles salina de la Turda. În funcție de timp, mi-aș dori tare mult să ajung și la lacul Tarnița.
Franța – Paris
Îmi este atât de drag Parisul încât este prima destinație din afara țării în care vreau să ajung. Pe lângă frumusețea lui ca oraș, Parisul ocupă un loc important în inima mea, fiind locul unde am mers pentru a depăși o perioadă grea acum câtiva ani. Și a funcționat, așa că eu + Paris = love forever.
Și în afară de asta, Parisul este un oraș atât de complex încât am fost de 2 ori până acum și tot mai sunt locuri pe care nu le-am vizitat. Găsești aici istorie, artă, gastronomie, natură, distracție și acel ”je ne sais quoi” franțuzesc. On my bucket list: Luvru, Les Catacombes du Paris, Versailles și Disneyland + Eiffel Tour și excursie pe Sena la apus.
Un itinerariu de 3 zile în Paris am detaliat aici. Doar citindu-l mă apucă un dor nebun și abia aștept.
Grecia- Santorini și Mikonos
Pentru sezonul de vară aș vrea neapărat să ajung în Grecia. Știu că nu este cea mai aspirațională destinație acum când toată lumea vrea să ajungă în Bali, Maldive sau Mexic, însă pentru vara 2021 mi se pare locul ideal. Așa cum s-a putut merge fără probleme în 2020, sunt sigură că va fi o destinație sigură și pentru 2021. În plus, îmi doresc foarte mult o vacanță în care să meargă și părinții mei și Grecia mi se pare o alternativă bună.
Prima dată când am fost în Grecia, am fost în Corfu și mi-a plăcut foarte mult. Acum, însă, aș vrea tare mult să vizitez Santorini și să fac o excursie de 2 zile și în Mikonos. Pentru că știu că sunt 2 dintre cele mai scumpe destinații din Grecia, voi profita de criza sanitară și voi căuta oferte chiar din ianuarie. Lucruri bune se pot obține și din situația asta așa că sper la o vacanță de vară mai ”on budget”.
Budapesta – Viena – Praga
Mi-am propus de mult timp o excursie cu mașina pe ruta Budapesta – Viena – Praga. Este o excursie care trebuia să aibă loc în 2020, dar din motive evidente, nu s- a putut realiza. Astfel că, am trecut-o pe lista anului 2021.
Toate cele trei orașe sunt superbe și merită explorate în tihnă, nu doar într-un weekend. . În Budapesta și Viena am mai fost, dar tot nu m-am săturat de locurile minunate pe care le-am văzut acolo.
Despre Budapesta am scris mai multe aici.
Praga o știu doar din poze și abia aștept să adaug în album fotografiile făcute de mine. Traseul este realizabil într-un interval de 7-10 zile și voi reveni cu detalii în ceea ce privește organizarea.
Colmar și Strasbourg
Colmar și Strasbourg în perioada iernii descriu tabloul perfect de Crăciun. Cum să nu îți dorești să ajungi într-unul dintre ele în perioada sărbătorilor? Anul acesta sunt ambițioasă și vreau să ajung în ambele! Distanța dintre ele nu este foarte mare (73 de km) și cred că merită să le văd pe amândouă odată. Cele două orașe sunt renumite pentru târgurile de Crăciun organizate.
Cam acestea sunt planurile mele pentru 2021 în ceea ce privește călătoriile. Sper doar să fie posibile, dacă nu toate, măcar o parte. Sunt tare curioasă câte dintre aceste destinații voi bifa sau dacă vor fi cu totul altele până la finalul anului. Vom vedea.
Voi ce planuri aveți pentru 2021?
2 Comments
Astept noutatile, deoarece am citit postarile tale si mi-au placut. Ce ai realizat din ceea ce ti-ai propus?
Am ajuns la Cluj si in Grecia, iar ca bonus in Varenna-Italia. Sa vedem pana in Decembrie ce mai resusec. Va tin la curent! 🙂