Ghid de călătorie în Varenna, Menaggio, Bellagio
Deşi nu era pe lista de călătorii ale anului, nu m-am putut abţine să nu dau o fugă până în frumoasa Italie, mai exact pe malul Lacului Como, în Varenna. Ce-i drept am găsit şi nişte bilete de avion foarte ieftine până la Bergamo (55 euro dus-întors pentru 2 persoane), pe care le-am luat cât încă erau restricţii şi pandemie. Am zis că îmi permit să pierd aceşti bani în caz că nu vom putea călători. Dar s-a putut! Cu un test antigen şi un formular digital completat am intrat fără probleme în Italia.
Lacul Como este un lac cu o întindere destul de mare şi de-a lungul său sunt foarte multe oraşe şi orăşele. Prima provocare a excursiei a fost să aleg pe care dintre ele să le vizităm. Din tot ce am citit, cele mai menționate localități din punct de vedere turistic erau Varenna, Bellagio și Como. După ce am consultat harta, mijloacele de trasport în comun și prețurile la cazare, am ales să mergem în Varenna, de unde foarte ușor se ajunge și în Bellagio sau alte orășele alăturate. Voi detalia mai jos cum am ajuns în fiecare orășel și ce am vizitat.
Cum ajungi în Varenna
Am fost surprinsă cât de facil este să ajugi la Lacul Como din Bergamo. În primul rând, aeroportul este foarte aproape de oraș, astfel că în 15-20 de minute, cu autobuzul 1, se ajunge la gară, de unde pleacă trenuri spre localitățile din jurul lacului. Am luat 2 trenuri, Bergamo-Lecco, Lecco – Varenna și cu tot cu timpul de așteptare dintre trenuri, într-o ora și jumătate eram în Varenna. Gările sunt foarte mici și este foarte ușor să te descurci cu transferul. Nu uita să compostezi biletul la aparatele din gară!
Cazarea în Varenna
Varenna este un orășel foarte mic cu doar 700 de locuitori. Oriunde te-ai caza, tot vei fi aproape de centru și de principalele atracții. Pe Booking sunt foarte multe variante de cazare, în funcție de preferințele și gusturile fiecăruia. Personal, pe o cameră decentă, cu balcon și vedere către lac, am plătit aproximativ 100 de euro/noapte.
Am observat că suma se încadrează în limita de jos a prețurilor și cred că în general, prețurile la cazare în această zonă sunt ceva mai ridicate decât în restul Italiei. Camera pe care am închiriat-o eu era micuță, dar curată, cu un balcon mare și vedere către lac. La recepție puteai cumpăra collazione sau servi ceva de băut. De asemenea, chiar lângă hotel, aveam unul dintre puținele marketuri din Varenna, ceea ce într-un orășel așa mic este priceless.
Ce am vizitat în Varenna
Deși este mic, sunt câteva locuri pe care trebuie neapărat să le vezi, unele dintre ele sunt imposibil de ratat, dar pentru altele trebuie să depui puțin efort (fizic).
Passeggiata degli Innamoratti
Este imposibil de ratat acest loc dacă te deplasezi prin Varenna pentru că este promenada de pe marginea lacului ce ajunge până în centru. De aici poți privi îndelung peisajele grandioase și frumusețea soarelui ce dispare printre munți și se oglindește pe suprafața lacului.
Pallazo Vezio
Cu siguranță locația care îți oferă cel mai frumos view asupra lacului Como este Palazzo Vezio. În sine, palatul nu este spectaculos, ci seamăna mai mult cu ruinele unei cetăți. Dacă urci însă în turn, ai la dispoziție o priveliște superbă care te va face să uiți imediat de efortul fizic depus.
Da, nu există mijloc de transport până la palat, ci 2 poteci, una mai scurtă de aproximativ 20 de minute și alta ceva mai lungă și mai greoaie de aproximativ 40-45 de minute. Depinde ce anume vrei. Dacă ești genul căruia îi place hikingul, clar trebuie să optezi pentru varianta mai lungă. Dacă ești ca mine și apreciezi mai mult destinația decât drumul, întreabă localnicii de poteca mai scurtă pentru că nu este în centru și nici foarte semnalizată.
Villa Monastero
Villa Monastero este un highlight al Varennei. Ce impresionează aici sunt grădinile și terasa de pe lac. O plimbare pe potecile acestei grădini te va transporta într-un alt timp și te va rupe de realitatea cotidiană. Sigur vei face multe, multe poze pentru că fiecare colțișor pare desprins din poveștile cu duci și ducese. Noi am vizitat și interiorul vilei, care deși impunător, este eclipsat de frumusețea grădinii. Pentru a vizita vila și grădinile am plătit 8 euro de persoană.
Cum toate acestea pot fi văzute într-o singură zi, am hotărât ca în restul timpului să luăm feribotul și să vizităm și alte orașe învecinate. Am ales Bellagio și Menaggio, fiind ambele foarte aproape de Varenna.
Cum ajungi în Bellagio și Menaggio
Feribotul este sfânt în zona aceasta. Din port, pleacă regulat feriboturi către orașele din jur. Tot aici găsiți și programul de circulație și casa de bilete. Un bilet costa 4,6 euro, dar există și abonamente pentru o zi. Din Varenna până în Menaggio am facut aproximativ 15 minute cu feribotul.
Ce vizitezi în Menaggio
În Menaggio nu am mers punctual nicăieri. Ne-am dat pur și simplu jos din feribot și am explorat. Pentru început am mers pe promenada de pe lac, care este foarte lungă și foarte frumoasă. Ne-am întreținut cu peștii și rațele de lângă mal și am facut multe poze. Am mers apoi către centru, unde sunt câteva terase și restaurante. Ne-am oprit să mâncăm o pizza autentică la La Trattoria și ne-am îndreptat către port de unde am luat feribotul către Bellagio.
Ce vizitezi în Bellagio
Se spune că Bellagio este printre cele mai frumaose orașe de la Lacul Como și că aici pot fi surprinse cele mai frumoase apusuri. Cred că tocmai acesta este motivul pentru care este și foarte aglomerat și turistic. Lucru care, să fiu sinceră, nu prea mi-a plăcut . Am simțit că din cauza numeroșilor turiști se pierde din atmosfera intimă și boemă de orășel italian. Totuși, printre mulții turiști întâlniți, am remarcat și frumusețea de care auzisem și îți las mai jos câteva locuri de care ar trebui să profiți.
- Via Garibaldi
- I Giardini di Villa Melzi
- Villa Serbelloni
- Ieși puțin din zona turistică și admiră casele superbe ale localnicilor
Pe final îți mai las câteva informații utile dacă vrei să vizitezi Varenna și împrejurimile.
Folosește trenul și feribotul pentru a te deplasa între localități! Prețul unui bilet de tren Bergamo – Varenna a fost de 5.5 euro, iar prețul unui bilet de feribot a fost 4,6 euro.
Nu merge cu un itinerariu făcut în detaliu. Încearcă să te abați de la zonele turistice și să explorezi. Nu știi niciodată peste ce lucuri extraordinare o să dai.
Interesează-te la localnici de programul magazinelor și marketurilor. Eu m-am trezit fără pastă de dinți și gel de duș pentru că în Varenna erau doar 2 magazine mici, ambele închise la ora 19:00. În plus recomand să luați din Bergamo sau din România cele necesare (inclusiv medicamente), nu sunt foarte multe opțiuni în această zonă.
Prețurile la restaurante sunt acceptabile. O cina pentru două persoane, cu băuturi și desert ne-a costat aproximativ 30 de euro. În plus ai super priveliște la multe dintre restaurantele din zonă.
Aceasta a fost experiența mea la Lacul Como, în Varenna și în orașele alăturate. Aș vrea să-mi lași în comentarii și experiența ta cu această zonă.
Spor la călătorit!
3 Comments
Frumoasă și utilă descriere. Mulțumesc!
Super. De retinut pentru o vacanta ulterioara celei ce urmeaza in Milano.
Super frumos
Mulțumim pt sfaturi