Am hotărât să închei această vară cu o drumeție pe munte și sunt foarte fericită că mi-a și ieșit. Spun asta pentru că deși nu sunt total străină de drumeții și de trasee montane, sunt totuși destul de începătoare și nu știam dacă o să găsesc un traseu adecvat. Dar am gasit: urcarea din Poiana Brașov spre vârful Postavaru. Știu că muntele poate fi pe cât de frumos, pe atât de periculos și de aceea nu îmi place să mă aventurez fără să mă documentez foarte bine înainte. E drept că am găsit ceva informații despre traseu, dar păreau mai mult informații pentru cunoscători ai muntelui, iar pentru mine, sincer, nu erau foarte relevante. Am cules totuși câteva date și în plus mi-am instalat și aplicația Hikepack care s- a dovedit foarte utilă.
Înainte de a vă da informații despre traseu, vreau să punctez câteva lucuri de luat în calcul atunci când vreți să porniți într-o drumeție pe munte (mă adresez începătorilor, avansații sigur știu toate acestea):
– nivelul de dificultate al traseului
– durata acestuia
– aflați marcajul corespunzător traseului
– prognoza meteo
– echipament corespunzător ( bocanci sau încălțăminte cu talpă aderentă, hanorac/polar, pelerină de ploaie/ ceva impermeabil, lanternă/frontală)
– rezerve de apă
-loțiune solară
Și încă ceva foarte important. Alegeți traseul în funcție de condiția voastră fizică și nu vă aventurați pe scurtături sau trasee nemarcate!

Spre Postăvaru sunt mai multe trasee, de diverse dificultăți, dar eu voi povesti doar despre cel pe care l-am urmat eu. Pentru că este prima dată în acest an când am urcat pe munte, am ales unul dintre cele mai ușoare trasee și anume Drumul de vară, ce interseactează pe alocuri pârtia de ski Drumul Roșu. Plecarea pe acest traseu se face din fața secției de poliție din Poiana Brașov, chiar la baza pârtiei de începători Bradul. Se merge pe aleea asfaltată, iar la un moment dat, pe partea dreaptă apare marcajul pe care va trebui sa îl urmați : crucea roșie. De aici se merge prin pădure, paralel cu pârtia.

Dacă veți urma crucea roșie (o sa mai întâlniți si alte marcaje), traseul este destul de ușor. Rezistați tentației de a o lua pe pârtie, dacă marcajul nu duce pe acolo. Drumul prin pădure este infinit mai frumos și în plus, pe pârtie, înclinația este pe alocuri mai mare.
Personal traseul nu mi s-a părut greu, chiar dacă forma mea fizică a avut de suferit post-pandemie. Singura pantă ceva mai abruptă și mai solicitantă este în apropierea cabanei Postăvaru, cu aproximativ 30 de minute înainte de a ajunge.


La cabană am găsit super atmosferă. Muzică live, mâncare bună, soare din plin și oameni relaxați. Pentru doritori există și spații de cazare.

După o pauză de 20 de minute, suficientă cât să ne odihnim, dar fără să ne lenevim, am pornit înspre vârf. Chiar lângă cabană sunt 2 indicatoare cu marcajul ce trebuie urmat: banda galbenă, 45 de minute până în vârf. Deși pe indicator scria că urcarea durează 45 de minute, noi am făcut doar 30. Și asta nu pentru că ne-am grăbit, ci pentru că distanța chiar este foarte mică și urcușul nu foarte abrupt.
După ce se trece de telecabină și se ajunge pe creastă, ultima parte a drumului (aproximativ 50 de metri) este stâncoasă. Aici s-ar impune o încălțăminte mai adecvată și mai multă grijă. Dar pentru că există și o balustradă, cu multă atenție, se poate urca binișor și în adidași cu talpă aderentă.

Cu această ultimă provocare încheiată, am ajuns pe vârful Postăvaru, la 1799 m. Peisajul de acolo este bineînțeles superb și merită tot efortul, însă cel mai bine vă las cateva fotografii care vorbesc de la sine.

Trebuie să menționez și surpriza pe care am avut-o la sosirea pe Postăvaru. Pentru că am ajuns aici în jur de 18:00 seara, am fost efectiv singuri pe vârf. Multă lume urcă cu telecabina, dar pentru că ultima este la ora 16:00, toți coborâseră deja, așa că ne-am bucurat în liniște de priveliște. 30 de minute și multe poze mai tarziu, am început coborârea spre Poiana Brașov, care a durat cu tot cu pozele aferente de pe traseu o oră și jumătate.

Ca și traseu de coborâre am urmat pârtia de lângă cabană până la lacul de acumulare și apoi am intrat din nou pe traseul cu cruce roșie.

Per total, urcare, coborâre, poze și pauze, traseul a durat undeva între 4 ore jumătate și 5 ore. Recomand să plecați pe acest traseu după pranz tocmai pentru că este mult mai liber, însă aveți grijă să nu vă prindă seara pentru că în pădure poate fi destul de întuneric.
Cam asta a fost prima mea experiență pe munte din ultimii 4 ani. Am ales acest traseu tocmai pentru că este pentru începători și pentru că nu aveam oricum echipament adecvat pentru trasee mai grele. Este totodată și un traseu mai populat, iar telecabina vă poate scoate scuti de efort dacă, de exemplu, urcarea vă lasă fără energie.
Ca și sfat, informați-vă corect și din surse sigure înainte să plecați pe munte, nu vă supraevaluați condiția fizică și nu vă bazați prea mult pe telefon și internet pentru că este foarte posibil să nu fie semnal. Lucrurile pot deveni foarte complicate dacă ieșiți de pe drumul marcat si este cel mai bine să preveniți astfel de situații.
2 Comments
Multumesc foarte mult pentru sfaturi, Alina! In weekend vom fi acolo si vom urma intocmai traseele mentionate de tine. Carari insorite!
Cu mult drag! Ma bucur ca v-a fost de folos!